Andreea Raicu a fost una dintre aparițiile-surpriză în cadul ediției din această seară de la “iUmor”! Mihai Bendeac n-a rezistat prea mult timp în fața frumuseții vedetei și a început flirtul, mărturisindu-i că i-ar plăcea să o sărute. La finalul roast-ului, actorul i-a cerut fostei prezentatoare să se îmbrățișeze, folosind drept pretext schimbul de energii pe care îl vor face în acele momente apropiate.
În vârstă de 43 de ani, Andreea Raicu a venit la “iUmor” îmbrăcată într-o rochie scurtă, elegantă și, în același timp, extrem de provocatoare datorită decolteului generos. Cei trei jurați ai emisiunii au fost cuceriți de prezența fără cusur divei… Și, desigur, Mihai Bendeac a fost primul care a arătat acest lucru.
“Andreea, vreau să îți spun înainte de orice, că eu nu am pupat nimic”, i-a mărturisit Mihai Bendeac invitatei speciale la scurt timp după ce a pășit pe scena show-ului de la Antena 1.
“Să vedem dacă poți să pupi în seara asta” a fost reacția invitatei speciale de la “iUmor”, iar juratul a intervenit imediat spunând: “Doamne ajută, eu îmi fac mari speranțe!”. Ulterior, frumoasa șatenă a făcut o glumă cu actorul: “Oricum, mi-am tăiat rochia în culise… pentru că am înțeles că n-ai văzut niciun picior gol astăzi”.
În momentul în care Andreea Raicu a făcu un pas spre stânga, iar Mihai Bendeac i-a văzut picioarele de zeiță a murmurat doar: “Da, da…”, iar ea a mai adăugat: “Și-am zis să îți fac o bucurie așa, de început”.
Ulterior, antreprenoarea și-a îndreptat atenția spre singura jurată de la “iUmor”: “Motivul pentru care am acceptat să vin astăzi aici este unul foarte important pentru mine! Nu o să-l ghiciți! (…). Nu, nu, tu (n.r.: Mihai Bendeac)! Ci Delia! Pentru că mi-am dorit foarte tare să o conving să facem un duet. Doar că, pe urmă, am realizat că nu trebuie să o conving, pentru că ea face duet cu oricine. Mă rog, atunci când spun «oricine», mă refer la tine, Mihai”.
“Relația noastră începe senzațional”, a comentat carismaticul actor, iar Andreea Raicu a spus: “Da… Evident, nu m-am referit la duetul ei cu Smiley, pentru că altfel m-aș fi dus la Smiley să-i spun că nu e ok să facă duet cu oricine. Cred că trebuie să fac un pic niște repirații, niște yoga, că iar am început să spun răutăți”.
“Putem să respirăm în același timp”, i-a propus Mihai Bendeac, iar fosta prezentatoare l-a prevenit și a zis: “Putem să respirăm… Dar nu cred că știi aceleași exerciții ca și mine”. Juratul a insistat: “Putem să le învățăm, avem tot restul vieții înainte. Avem un pic de energie între noi”.
“Andreea Raicu este o femeie absolut superbă! Absolut superbă!”, a spus Mihai Bendeac în timpul unui testimonial.
“Băi, cât de frumoasă e Andreea, mă! Strălucitoare, elegantă, stilată, fină, zen! Cu chakrele în echilibru”, a mărturisit Delia în cadrul ediției de la “iUmor”
“Ne-am bucurat groaznic să o vedem pe Andreea Raicu în carne și oase, și piele! A strălucit! Este, într-adevăr, o divă”, a declarat Cheloo.
Andreea Raicu nu s-a ferit să facă un roast ca la carte și nu a iertat pe nimeni.
“Nu știu dacă sunt o tipă de succes dar, daca eram întruchiparea succesului în forma lui pură, Mihai m-aș fi întâlnit cu tine și ți-as fi spus: «Salut, Mihai. Nu cred că ne-am cunoscut!»”, a mai glumit Andreea Raicu. Ulterior, ea mai zis: “Eu mă mai ocup cu mâncatul sănătos și aici mă chinui din răsputeri să nu zic nimic de Delia. (…) Eu mă ocup de dezvoltare personală și mă gândesc că ar fi trebuit să mă ocup și de Dan Badea despre care nu cred că s-a dezvoltat personal prea mult”.
Vorbind și despre scris cărți și cum ar trebui ca ea să mai scrie încă o carte, Andreea Raicu a menționat și cartea lui Mihai Bendeac: “Vreau să învăț așa pe toată lumea să trăiască echilibrat. Știți cum se spune, dacă nu poți să faci ceva în viață, măcar să înveți pe alții. Mă gândeam că poate să mai scrii o carte!”.
La finalul roast-ului, Mihai Bendeac nu a ratat ocazia de a o săruta pe obraz pe Andreea Raicu și de a o îmbrățișa. Astfel, el a întrebat-o dacă poate urca pe scenă ca să facă aceste lucruri.
“Ce bine miroși!”, i-a spus Andreea lui Mihai după îmbrățișare.
“Mulțumesc! Asemenea! Ce bine… orice”, i-a răspuns admirativ Mihai Bendeac.
“Hai pup-o!”, i-au strigat din culise Dan Badea și Șerban Copoț.
“Am simțit un schimb energic extraordinar”, a spus ulterior îndrăgitul jurat.
Sursa foto: captură video Antena 1